În două săptămâni, vom avea cartofi autohtoni noi

Dacă vă este poftă de cartofi noi cu mărar, să știți că cineva s-a preocupat de asta. Iurie Bivol, din satul Bardar, raionul Ialoveni, a înțeles: cultivarea cartofului extratimpuriu în sere este o afacere profitabilă.

„Ideea plantării cartofilor ca cultură asociată viței de vie, este o practică  care se face în mai multe țări. În seră este foarte costisitor ca să menții mediu confort pentru plante, de aceea trebuie fiecare metru pătrat de suprafață folosit la maximum,” afirmă Iurie Bivol, agricultor.

Plantarea cartofilor în seră oferă și alte avantaje, pe tot parcursul anului.

„În această perioadă nu prea avem de muncă pentru muncitori, și dacă sunt acești cartofi în sere avem mai mulți factori pozitivi. Este și aspectul social, crearea locurilor de muncă, acoperirea acestei perioade cu un front de muncă pentru oameni, acest lucru fiind foarte necesar.”

Datorită faptului că sunt plantați în sere, cartofii sunt feriți de insecte și alți agenți patogeni, care, de obicei, sunt prezenți în câmp deschis.

„Noi trebuie să cultivăm această cultură, deoarece ea nu este așa pretențioasă din toate punctele de vedere. Cartofii cultivați în sere sunt o categorie de produse inofensive fiindcă nu se folosesc tratamentele fitosanitare așa frecvent ca la cartofii în câmp. Nu avem insecte, nu avem agenți patogeni, după cum vedeți, totul este sănătos și verde.”

În această perioadă, cartofii din anul trecut se deshidratează și pierd din proprietățile nutritive.

„Cererea de cartofi noi pe piață apare în momentul când cartofii vechi sunt deja pe terminate sau deshidratați, fiind păstrați mult timp și nu mai au acele capacități nutritive ca și acei noi. Cartofii noi nu se folosesc în cantități foarte mari, se folosesc în cantități mici, pentru prepararea bucatelor în diferite restaurante.”

Producătorii ne asigură că, în cel mai apropiat timp, în piețe vom găsi cartofi proaspeți.

„Noi și acum putem începe recoltarea cartofilor pentru a vinde, dar consumul e foarte mic și din această cauză și prețul foarte mare. Am hotărât să mai așteptăm 7-10 zile, vom realiza cartofii la un preț mai jos, dar să fie disponibili pentru consumatorii finali.”

Prețul pentru un kg de cartofi noi va rămâne neschimbat.

„Ca anii precedenți, în jurul la 17-18 lei pentru un kg. Acum la moment sunt 20-25 de lei, și toți cartofii sunt de import. Noi trebuie să fim conștienți că la un kg de cartofi nu poți pune un preț așa mare, ca să nu fie disponibil pentru toate categoriile de oameni,” menționează Iurie Bivol, agricultor.

Deși creșterea cartofilor în sere cere mai multă muncă și cheltuieli, merită să investiți în această afacere.