În prezent, Moldova dispune de 613.800 de doze de vaccin anti-COVID-19, ceea ce ar permite imunizarea a zece la sută din populație. Potrivit informațiilor, serul a fost deja distribuit pentru etapa a doua de vaccinare, iar rezultatele sunt deja vizibile.
„Vaccinarea continuă, iar în rândul lucrătorilor medicali se constantă diminuarea procentului de infectare. În spitalele municipale, este o acoperire de peste 80%. SNCR 04,00-04,56 Acest lucru ne va permite să menținem un trend de vaccinare cât mai înalt și o diminuare de infectare în rândul lucrătorilor medicali pentru a putea centra serviciile medicale pe pacient. Pentru dozele distribuite săptămâna trecută, avem opt teritorii cu o acoperire de 90%”.
Alexei Cebanu, medic epidemiolog
În republică, au ajuns loturi de vaccin de la mai mulți producători, iar oamenii nu se pot decide pe care
să-l aleagă.
„Da, avem mai multe tipuri de vaccin, dar nu suntem în situația să alegem cu care vrem să ne imunizăm. Ne putem vaccina doar cu cel care este disponibil. Doar cel care vi se oferă, cu acela ne vaccinăm. Să dați dovadă de responsabilitate, de deschidere și să înțelegeți că toate vaccinurile sânt sigure.”
Ninele Ravensca, președintele Comitetului național de experți în imunizare
Specialiștii spun că vaccinarea nu este obligatorie, dar măsurile de protecție trebuie respectate.
„Da, vaccinarea este benevolă, dar trebuie să ne protejăm. Nu este obligatoriu, dar e bine să se respecte. Peste un milion de oameni deja s-au vaccinat în întreaga lume, reacții severe nu au fost semnalate. De ce să ne temem? Să fim solidari!”
Ninel Revenco, președintele Comitetului național de experți în imunizare
Până acum, au fost administrate aproximativ 120 de mii de doze. Cu una s-au imunizat 113 mii de persoane, iar cu ambele – aproape 12 mii.