Covidul a bătut gripa sezonieră
Niciun caz de gripă sezonieră nu a fost înregistrat în acest an în Moldova, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut când au fost înscrise 285 de îmbolnăviri.
Medicul epidemiolog Alina Druc, de la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică a explicat situaţia prin introducerea măsurilor de prevenire a infecţiei COVID-19, transmite IPN.
Coronavirusul este o infecţie respiratorie, respectiv, ea se transmite ca şi gripa sezonieră, regulile de prevenire şi profilaxie fiind aceleaşi, mai afirmă Alina Druc.
Și datele la nivel global, inclusiv în Moldova, arată o rată de pozitivitate mai mică cu 99 la sută.
Săptămânal, au fost colectate probe pentru investigarea la gripă, dar şi la SARS-Cov-2.
Dacă în acest an, până în săptămâna a 15-a, au fost analizate mai bine de 600 de analize la gripă, în 2020, în aceeaşi perioadă, au fost colectate mai bine de 900, dintre care 285 au fost pozitive.
Din cele 200 de mii de vaccinuri disponibile, în luna martie, era epuizat 98 la sută din stoc. Au fost imunizate persoane din contingentele profesionale şi cu risc sporit de contaminare.