Când va fi interzis pescuitul
Agenția de Mediu urmează să publice la 26 martie în Monitorul Oficial, perioadele și zonele de prohibiție a pescuitului în bazinele acvatice.
Din 1 aprilie și până la 14 iunie 2021, pentru toate speciile de hidrobionți se stabilesc porțiunile unde se va interzice pescuitul sportiv, amator și de agrement. Astfel, timp de 75 de zile nu se va permite prinsul peștelui în mai multe sectoare ale fluviului Nistru, în lacurile de acumulare Dubăsari și Cahul, pe râurile Prut, Ciorna, Răut, Ichel, Bâc și Botna.
Mai mult, pescuitul se întrerupe pe tot parcursul anului la o sută de metri în amonte şi în aval de podurile de peste Nistru şi Prut, la gura de revărsare în Prut și a afluenților acestuia.
Controlul privind respectarea prevederilor îi revine Inspectoratului pentru Protecția Mediului, iar ordinul va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.