Semănatul mai așteaptă…
Pământul nu așteaptă. În această perioadă, agricultorii efectuează lucrări de fertilizare a solului și dau îngrășăminte la culturile semănate în toamnă.
Potrivit specialiștilor de la Ministerul Agriculturii, Moldova a depășit într-o oarecare măsură riscul secetei de primăvară, pentru că în sol e destulă umezeală, fapt confirmat și de agricultori.
„Rezervele de apă sunt mai mari față de anul precedent, pe cultură nu se observă seceta de anul trecut. Dar sunt gospodării unde nu au intrat în termenii optimi pentru semănat, acolo deja se răsfrânge și se vede diferența. Unde s-au aplicat tehnologiile, culturile din prima grupă arată cu mult mai bine față de anul trecut”, spune Igor Ivanov, agricultor, s. Mălăiești, r. Orhei.
Totodată, fermierii așteaptă vreme favorabilă pentru a începe semănatul culturilor de primăvară. Cel mai probabil, campania de semănat va demara anul acesta puțin mai târziu decât în sezonul trecut.
„Ceea ce ține de lucrările de semănat încă e prematur de ieșit în câmp. Depinde de situația meteorologică și când vom avea temperatura solulului corespunzătoare pentru semănat. Cred că anul acesta vom efectua semănarea puțin mai târziu, decât anii trecuți, fiindcă avem o temperatură mai scăzută. Dar, culturile de lucernă și mazăre se pot deja încorpora în sol.”
Azi nu e greu să găsești semințe de calitate. Bani să fie! Numai că, din cauza secetei de anul trecut, agricultorii au înregistrat pierderi financiare serioase.
„Dacă ai o bună colaborare cu agenții economici care vând semințele, reușești să faci rost de ele. Datorită faptului că anul ce a trecut a fost destul de anevoios, agricultorii se confruntă cu lipsa semințelor, pesticidelor, motorinei și a fertilizanților, va fi un an mai dificil dar sper să ne descurcăm.”
Din păcate, semințele autohtone nu mai fac față concurenței cu cele de import.
„Uităm deja de semințele autohtone, sunt o parte cum ar fi porumbul pe care îl mai cultivăm și nu sunt hibrizi răi, dar ce ține de floarea soarelui, majoritatea au trecut la semințe din import. Chiar dacă ar fi foarte profitabilă dezvoltarea unei afaceri în domeniul cultivării semințelor.”
Și scumpirea carburanților va influența, și nu spre bine, dezvoltarea sectorului agricol și a economiei per ansamblu.
„Până acuma ai avut buzunarul puțin mai plin, s-a scumpit motorina și deja buzunarul e cu mult mai gol. Acest lucru se răsfrânge asupra tehnologiei, salarizării angajaților, până la urmă și asupra statului, din cauza unei producții mai mici plătești mai puține impozite.”
Măcar dacă băncile ar acorda credite avantajoase pentru agricultori. Altfel ar fi….
„Practic, lucrăm toți cu credite, nu știu dacă în ziua de astăzi poate un agricultor să zică că am ieșit anul trecut pe zero și încearcă să supraviețuiască fără credite. Ele sunt binevenite, doar atunci când dobânda este mai mică decât profitul scontat. Dar având acum o dobândă de 9%, ne întrebăm dacă face de luat credite, dar fără ele nu putem face tehnologie. E ca o roată vicioasă care te menține.”
Agricultura poate aduce profit doar dacă se face conform tehnologiilor moderne și cu foarte buna cunoaștere a domeniului.
„Dacă o faci tehnologic și aplicând știința, reușești să faci o sursă de venit, în dependență de ani. Dacă analizăm un singur an poți rămâne fără venit, dar în decurs de câțiva ani se vede o menținere a profitului.”
Gânduri de bine celor care, chiar și în asemenea condiții, nu cedează și continuă să investească în sectorul agricol. Astfel de afaceri motivează locuitorii din sate să rămână în Moldova și să muncească la ei acasă.