Meteorologii prognozează vreme instabilă
A doua săptămână din această primăvară ne aduce vreme instabilă, anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Deși valorile termice vor fi normale pentru această perioadă, afară va fi frig.
Potrivit sinopticienilor, cerul va fi parțial noros. Miercuri, pe arii restrânse, în raioanele din nordul și centrul țării va ninge slab. Vântul va bate moderat, cu posibile intensificări. Dimineața, mai ales în zonele joase, se va forma și ceață.
Miercuri și joi la nord, maximele vor urca în medie până la +6 grade, iar minimele vor oscila între -6 și -3 grade Celsius.
Pentru vineri, sunt prognozate precipitații – lapoviță la nord și ploi în centrul Moldovei.
În weekend, vremea se va încălzi atât ziua, când temperaturile vor urca până la +10 grade, cât și noaptea.
Cerul va rămâne însă în cea mai mare parte a zilei acoperit de nori. Vântul va sufla moderat, cu posibile intensificări seara și dimineața.