Lumina vine… de la europeni

Gimnaziul „Vasile Alecsandri” din orașul Mărculești, raionul Florești a fost dotat cu sistem de iluminare de tip LED în cadrul unui proiect susținut de Uniunea Europeană.

Astfel, lămpile vechi din sălile de clasă, coridoare, blocuri sanitare, cantină, dar și din sala de sport au fost înlocuite cu becuri moderne și eficiente, relatează nordnews.md.

Stanislav Suhari învață în clasa a VII-a. Din cauza sistemului anterior de iluminare a ajuns să aibă probleme cu vederea.

 „Pentru mine, lumina era foarte slabă, iar eu, având probleme cu ochii, îmi era foarte greu să înțeleg chiar și tema dată de profesor. Acum este mai ușor, chiar se vede mai ușor, se vede diferența față de lumina veche.”

Elevii sunt recunoscători Uniunii Europene pentru ajutorul acordat. Acum, grație noului sistem de iluminare, sunt mult mai activi la ore.

 „Iluminarea în școală, înainte de participarea în acest proiect, a fost slabă. Din această cauză, copiii aveau probleme cu vederea.”

„Înainte, lumina era foarte slabă și se vedea foarte rău la tablă, mai ales din ultima bancă. Dar acum s-a schimbat totul, cu lumina nouă, vedem mai bine în cărți, la tablă vedem mai bine.”

În cadrul programului, au fost organizate și multe activități informativ-educative. Școlarii au descoperit soluții inteligente pentru a eficientiza consumul de energie electrică.

 „Elevii au făcut postere prin care au arătat cum putem economisi energia în diferite domenii, în bucătărie, la baie, în timpul sportului sau chiar în camera de odihnă. Iar al doilea produs a fost construirea unei case de vis la care au folosit materiale reciclabile și toate tipurile de energie regenerabilă” , relatează Elena Havrun, profesoară.

Noul sistem de iluminare asigură un mediu plăcut și atractiv pentru elevi și profesori.

 „Implementarea acestui proiect a fost foarte necesară, pentru că elevii, în ultimul timp, aveau probleme cu vederea. În clasa a șaptea, practic jumătate din elevi au probleme cu ochii. Acuma este o lumină foarte puternică, foarte bună. Și am observat că elevii nu mai sunt atât de pasivi. Mai ales, cei din spate, care îmi spuneau că nu văd, dar acum este foarte bine”, menționează

Irina Gherman, director adjunct, Gimnaziul „Vasile Alecsandri”.

Potrivit managerului instituției de învățământ, unul dintre obiectivele inițiativei a fost diminuarea cheltuielilor pentru lumină.

 „Au fost schimbate toate cablurile, iar becurile incandescente au fost înlocuite cu becuri LED, care sunt cu mult mai eficiente economic, dar și mai sănătoase pentru copil. Un corp de iluminat LED luminează ca un bec de 176 de w, dar consumă numai 48 de w, asta permite o economie triplă. Astfel, prima problemă, pe lângă faptul că este schimbată iluminarea, este și creșterea randamentului școlar”, afirmă Svetlana Nagrineac, director, Gimnaziul „Vasile Alecsandri”.

Pentru implementarea proiectului, UE a alocat 400 de mii de lei. Iar Consiliul Raional a contribuit cu 15 mii de lei.

 „Sectorul eficienței energetice în R. Moldova a început să se dezvolte de curând, din cauza creșterii prețului la resursele energetice. Scopul proiectului a fost de a îmbunătăți mediul educațional la elevi, dar și reducerea energiei electrice cu 15 la sută, care este un plus pentru gimnaziu”, spune Natalia Bogdan, șefa direcției Economie și atragerea investițiilor.

Programul ”Reabilitarea sistemului de iluminare din Gimnaziul „V. Alecsandri”, orașul Mărculești – un pas spre sănătatea copiilor” a fost realizat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei.