Pandemia a afectat grav și transportul de pasageri din Moldova. Potrivit Biroului Național de Statistică, anul trecut, de serviciile companiilor de transport public au beneficiat mai mult de 55,6 milioane de oameni, cu peste 46 la sută mai puțini față de 2019.
Și distanța medie parcursă s-a micșorat cu circa 60 la sută.
Cel mai mult a avut de suferit transportul aerian, unde a fost înregistrată o scădere de peste 75%.
În schimb, numărul persoanelor care s-au deplasat pe cale fluvială a crescut cu 55 la sută, dar ponderea lor din numărul total este nesemnificativă.
Transportul de mărfuri, de asemenea a înscris o reducere cu 12,5 la sută, mai afectat fiind cel aerian.