Sunt unicii din Moldova care mai confecționează țambale. Vorbim despre Valentin Leu și Constantin Ursu, care într-un atelier mic, plin de rumeguș, dau naștere acestor instrumente deosebite.
Și-au început activitatea demult, la Combinatul de producere a țambalelor din Chișinău. După desființarea lui, din cei 20 de specialiști, doar ei doi au continuat această îndeletnicire.
„Eu v-aș spune că acolo am lucrat ca lemnar, dar cu timpul nu au mai rămas oameni ca să se ocupe cu aceste instrumente muzicale și am început eu cu domnul Valentin Leu, pentru că nu a mai rămas nimeni din noi și am început să le facem. Deodata ne-a fost greu, dar acum ne este foarte ușor, noi deja lucrul foarte bine îl înțelegem și merge mai bine.” a menționat CONSTANTIN URSU- meșter de țambale.
Și-au deschis atelierul în anul 2002. Împreună au confecționat peste o sută de instrumente. Munca este migăloasă, de aceea reușesc să facă doar câte un țambal pe lună.
„Noi începem de la prima parte de jos, deka de jos, pe urmă încleiem butucii, pe urmă partea din mijloc și începem a face dimensiunile care trebuie pentru țambal care mai mari, care mai mici, în funcție de țambal.” a menționat CONSTANTIN URSU- meșter de țambale.
Instrumentele create de Valentin și Constantin și-au găsit locul în marile orchestre de muzică populară din țara noastră. Acum, ei lucrează la un țambal care va ajunge peste hotare.
„La noi, a venit o comandă ca să se ducă la o expoziție în Dubai, un țambal și în timpul de față noi îl pregătim să meargă în Dubai, până la sfârșitul lunii martie. Ne străduim să facem un țambal ca să arate frumos și sunetul să fie foarte bun. Iată acest instrument l-am pregătit și trebuie să îl terminăm pentru expoziția la Dubai și ne-a rămas să punem cuiele, deka de deasupra și să meargă la următoarea etapă, să se facă acordajul și ceea ce merge mai departe.” a menționat CONSTANTIN URSU- meșter de țambale.
Meșterii spun că nu se plâng de comenzi, însă nu mai au forțele de odinioară și ar dori să aibă câțiva discipoli pentru a le transmite această artă.
„V-oi spune că nu au fost persoane care să vină și să vrea meseria aceasta, până când nu sunt tineri care să vină. Le-am propus, dar ei nu vor, ceva mai ușor, au spus că este greu acest lucru și de asta.” a menționat CONSTANTIN URSU- meșter de țambale.
Țambalul este unul dintre cele mai vechi instrumente românesti, originar din Asia, iar, mai apoi, răspândit în Europa. Acesta apare atât în melodiile folclorice, cât și în muzica cultă.