VIDEO/Carne imprimantă 3D, viitorul alimentației deja ne așteaptă

Și cotletul poate fi scos la imprimantă 3-D! O companie israeliană a reușit această performanță folosind țesut animalier viu. Dacă procedura va fi aprobată, atunci pe mesele oamenilor s-ar putea regăsi carne cultivată în laborator.

 

Noua tehnologie tridimensională de ”bioprintare” a companiei Aleph Farms  permite introducerea pe piață a unor bucăți de mușchi de calitate premium, lărgind sfera cărnii alternative. Și asta, după ce un sondaj efectuat în timpul pandemiei a arătat că tot mai mulți consumatori s-au gândit să devină vegetarieni sau vegani.

 

Printre cauzele principale sunt starea de sănătate, schimbările climatice și calitatea cărnii păstrate înainte de consum.

 

Astfel, tot mai multe companii vor să aibă în vânzare produse din carne cultivată până în 2022. Dar lipsa unui cadru de reglementare ar putea zădărnici aspirațiile producătorilor.

 

În decembrie, prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a devenit primul lider din lume care a mâncat astfel de produse procesate. Tot atunci, Singapore a fost primul stat care a aprobat vânzarea cărnii cultivate.

 

Nu se știe când Uniunea Europeană ori Statele Unite, țara cu cel mai mare consum de carne, vor face un pas similar.

 

Conform informațiilor oficiale, doar americanii mănâncă aproape 50 de miliarde de burgeri pe an.

 

Sursa informației: https://www.washingtonpost.com/business/2021/02/09/3d-printed-ribeye-steak-usda-fda/?outputType=amp