O nouă modalitate de export în Rusia

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a coordonat o nouă modalitate de inspectare a materialului săditor pentru a fi exportat în Federația Rusă.

Reprezentanții ANSA și ai Rosselhoznadzor au avut o discuție despre posibilitatea de verificare în regim online a acestuia.

Astfel, inspectorii vor face controalele într-un format de conferință video la pepinieriile decorative, viticole și pomicole cu prelevarea probelor pentru expertiză.

Conform procedurii, o mostră urmează a fi analizată în laboratoarele ANSA, iar alta, va fi expediată spre Rossellhoznadzor în Rusia. În funcție de rezultate, producătorii autohtoni vor obține permisiunea de a exporta.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, nouă pepiniere din Republica Moldova au parteneriate de export în Federația Rusă. În ultimii trei ani, au fost transportate circa 400 de mii de viță-de-vie altoite și aproximativ 950 de mii de material săditor pomicol, bacifer și decorativ.

Specialiștii ruși spun că materialul săditor din Moldova este mult mai adaptat condițiilor climaterice de acolo.