Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță Cod galben de vreme complicată la data de 1 februarie.
În aceste condiții, vor cădea ninsori și lapoviță cu trecere în ploaie, iar șoselele vor deveni alunecoase.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă oamenilor să acorde maximă prudență în timp ce se deplasează pe străzi, iar șoferii sunt îndemnați să conducă vehiculele respectând regulile de circulație.
„ În aceste condiții, salvatorii îndeamnă conducătorii auto să respecte regimul de viteză și să evite deplasare fără necesitate pe trasee în pante și curbe. Totodată, angajații IGSU amintesc că autovehiculele trebuie adaptate la condițiile de iarnă și dotate cu pneuri corespunzătoare. Atenționarea vine și pentru oamenii care au în grijă minori. Persoanele sunt rugate să-și monitorizeze copiii și să nu le permită jocul în preajma bazinelor acvatice, gheața cărora este foarte subțire.” a menționat LILIANA PUȘCAȘU- ofițer de presă, IGSU.
Și Inspectoratul Național în Securitate Publică a venit cu un mesaj pentru șoferi. În urma precipitațiilor din ultima perioadă, pe drumuri s-a format ghețuș, iar pentru evitarea situațiilor dificile, automobiliștii sunt atenționați să se abțină de la viraje periculoase, bruscarea volanului, să folosească cât mai des frâna de motor și să nu se parcheze sub arbopri, din care, sub greutatea depunerilor, ar putea să cadă crengi;
Pietonii sunt sfătuiți să ocolească cablurile electrice căzute la pământ și să nu meargă prin apropierea copacilor.
Autoritățile capitalei menționează că serviciile municipale intervin pe trotuare, în curțile blocurilor și în stații pentru curățarea locurilor ce sunt greu de traversat.
În situații de risc, apelați imediat 112.