Vinul spațial francez a ajuns pe pământ

Vin francez maturizat la sute de kilometri distanță deasupra Pământului va putea fi degustat în luna februarie. Este vorba despre 12 de sticle de vin de Bordeaux care s-au aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale timp de un an.

 

Pe lângă acestea, capsula de marfă Dragon SpaceX s-a întors pe Terra și cu sute de lăstari de viță-de-vie crescuți în spațiu.

 

Licoarea a fost ambalată cu grijă, iar fiecare sticlă plasată într-un cilindru de oțel pentru a nu se sparge. Așa au rămas neatinse la bordul platformei spațiale pe parcursul întregului experiment, pus la cale de un startup din Luxemburg.

 

Privelegiul de a gusta din băutura învechită în cosmos îl vor avea doar cei mai buni și cunoscuți somelieri din Franța. Cel mult două sticle vor fi deschise pentru acest eveniment, după care care vor urma luni întregi de testări chimice. Cercetătorii sunt nerăbădători să afle ce impact a avut spațiul asupra compoziției vinului.

 

Unul dintre inițiatorii proiectului spune că principalul scop este de a pune bazele unei agriculturi organice și sănătoase.

 

Potrivit lui, cultivarea plantelor în spațiu ar putea reprezenta viitorul. Și asta în condițiile în care produsele agricole, precum poama, vor trebui să se adapteze la condițiile climatice mai dure. Odată ce culturile vor trece prin proba spațiului, acestea ar putea deveni mai rezistente pe Pământ.

 

Sursa informației: https://www.cbc.ca/news/technology/space-wine-1.5871098