Pentru marți, 29 decembrie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează cer variabil, fără precipitații. Vântul va sufla slab, la moderat din sud, cu viteza maximă de 6 m/s. Vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală. Temperaturile cresc.
La nord, noaptea mercurul din termometre va coborî până la +1°C, iar ziua, va atinge +11°C.
În centrul republicii, în orele nocturne, temperatura nu va depăși +2°C, în timp ce în cursul zilei, se anunță +12°C.
La sud, minima va fi de +3°C, iar maxima va urca până la +13°C.
În următoarele zile, temperaturile vor fi pozitive. Precipitații nu se prevăd.