Au plecat ca să revină
Imediat ce s-a încheiat ceremonia de învestire a noului Președinte, agricultorii au reluat protestele în centrul capitalei.
Manifestanții și-au arătat nemulțumirea că totuși autoritățile nu le-au oferit compensațiile solicitate, și nici celelalte revendicări nu le-au fost îndeplinite.
Fermierii nu renunță la proteste și promit să revină în ziua când președintele României, Klaus Iohannis, va veni la Chișinău, pentru a-i cere ajutorul.
„Noi avem nevoie urgentă de sprijinul solicitat. Astăzi, aici, acum. Și noi, agricultorii, nu vom ceda și nu vom face un pas înapoi până când acest sprijin, de care avem mare nevoie, nu va fi acordat”, a specificat Sergiu Stefanco, agricultor din raionul Căușeni.
Tractoarele care staționaseră în ultimele zile în Piața Marii Adunări Naționale, dar și pe scările Parlamentului, au fost aduse în perimetrul dintre Președinție și Parlament, astfel blocând traficul rutier pentru o scurtă perioadă de timp.