Agricultorii anunță noi proteste
Sute de agricultori vor ieși marți, 2 decembrie, la protest în Piața Marii Adunări Naționale.
Potrivit Federației Naționale a Fermierilor din Moldova, ei vor să-și exprime nemulțumirea față de atitudinea iresponsabilă a autorităților statului în raport cu problemele cu care se confruntă, ca urmare a secetei fără precedent, a problemelor provocate de pandemia COVID-19 și a exodului forței de muncă din sate.
Fermierii sunt nemulțumiți și de majorarea de la 8 la 12% a cotei TVA pentru producția agricolă primară.