Pentru marți, 1 decembrie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează precipitații mixte sub formă de ploi slabe și lapoviță în centrul și sudul țării. La nord, cerul va fi noros. Vântul va sufla moderat din nord, cu viteza maximă de 10 m/s. Vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică ridicată. Temperaturile vor scădea noaptea.
La nord, mercurul din termometre va coborî până la -7°C, iar ziua, va atinge +3°C.
În centrul republicii, în orele nocturne, temperatura nu va depăși -6°C, în timp ce în cursul zilei, se anunță +4°C.
La sud, minima va fi de -5°C, iar maxima va urca până la +4°C.
În următoarele zile, temperaturile vor crește nesemnificativ. În unele localități, va cădea lapoviță.