Vremea va continua să se răcească, prognozează Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
Potrivit sinopticienilor, până la sfârșitul săptămânii maxima va coborî până la +5 grade Celsius. Mai frig va fi însă noaptea, când minimele vor atinge -2 grade.
În primele ore ale zilei, mai ales în zonele joase, se va forma ceață.
Cerul va fi în cea mai mare parte înnourat, iar vântul va sufla slab la moderat, cu posibile intensificări seara și dimineața.
De marți, sunt posibile ploi de scurtă durată în unele localități din republică.