A început vaccinarea antirabică a vulpilor
A început Campania a II-a de vaccinare antirabică a vulpilor. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, pe tot teritoriul țării vor fi distribuite momeli pe cale aeriană, dar și terestră de către colaboratorii ANSA.
Persoanele instruite, le vor repartiza pe suprafețe întinse, cu excepția zonelor locuite, a lacurilor, râurilor și drumurilor naționale. Ulterior, nada va fi amplasată la fiecare intrare în vizuină și în apropierea acestora, pe traseele vulpilor.
Timp de două săptămâni după distribuire se va restricționa circulația liberă a câinilor şi pisicilor în zonele respective. De asemenea, în aceste regiuni, va fi interzisă pentru 14 zile și vânătoarea.
În acest sens, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor atenționează populația că vaccinul nu este destinat imunizării animalelor domestice dar, în cazul consumului accidental, s-a constatat că vaccinul nu este dăunător pentru ele. Dacă găsiți o momeală intactă într-o zonă unde nu sunt copii sau animale de companie, lăsați-o acolo. Dacă o vedeți într-un loc,unde sunt minori sau animale de companie, îmbrăcați mănuși sau cu ajutorul unei pungi de plastic, luați nada și plasați-o într-o zonă împădurită. Dacă ambalajul în care se află momeala este desfăcut, respectând măsurile de protecție, puneți-o într-un pachet de plastic și anunțați imediat medicul veterinar.
Campania I de vaccinare antirabică a vulpilor din acest an a fost desfășurată în perioada 09-13 iulie.