Un copil de doar 11 luni a fost găsit mort într-o locuință din localitatea Buciumeni, raionul Ungheni, în urma unui incendiu.
Focul ar fi izbucnit din cauza nerespectării normelor antiincendiare la exploatarea sobei. Poliţia şi pompierii au fost alertaţi de vecini.
Potrivit lor, mama bebeluşului ar fi plecat după cumpărături şi l-a lăsat în grija celor trei fraţi ai săi de 5, 3 şi, respectiv, 2 ani. Ei au reușit să iasă la timp din casa cuprinsă de flăcări și au scăpat nevătămați.
Corpul neînsufleţit urmează să fie supus expertizei medico-legale. Anchetatorii au pornit un dosar penal pe acest caz.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează repetat populația despre pericolul incendiilor în sectorul locativ, dar și al intoxicațiilor cu monoxid de carbon generate de nerespectarea regulilor de utilizare a surselor de încălzire, în perioada rece a anului.
Specialiștii îndeamnă oamenii să verifice sobele și să le curețe înainte de începerea sezonului.
Pentru evitarea incidentelor, este indicată folosirea materialului combustibil pentru care a fost destinată soba, fiind contraindicată supraîncălzirea acesteia.
Este interzisă aprinderea focului cu benzină. Ușița de alimentare trebuie să fie închisă.
Nu puneți în apropierea sobei materiale combustibile, iar pe pardoseala de jos instalați o tablă metalică.
Supravegheați copii dacă este aprins focul.
Cenușa și jăraticul depozitați-le numai în locuri special amenajate.
Recomandările angajaților IGSU sunt valabile și pentru cei care folosesc instalații electrice.
Centralele alimentate cu gaze naturale trebuie să fie montate și puse în funcțiune doar de personalul autorizat.