Pe parcursul a nouă luni ale anului curent, la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, au fost înregistrate peste 62 de mii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
Mai mult de 50% dintre aceștia sunt bărbați, restul femei, iar peste 32 la sută din total sunt pentru prima dată încearcă să-și găsească un job.
Cei mai mulți oameni fără un loc de lucru s-au înregistrat în municipiul Chișinău, UTA Găgăuzia, raioanele Ungheni și Drochia.
Ponderea șomerilor înregistrați în mediul rural a fost mai mare decât a celor de la orașe – 57% și respectiv 43 la sută, aproape 37% având vârsta cuprinsă între 16 și 35 ani.
Peste 80 la sută dintre ei nu dețin o calificare profesională.