Starea de urgenţă în sănătate publică a fost anulată pe întreg teritoriul țării, dar va fi instituită iar de la 1 octombrie în 26 de localități, din cauza numărului mare de infectări cu noul tip de coronavirus.
Decizia a fost luată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, ele fiind marcate drept zone roșii.
Cele mai multe infectări au fost înregistrate în Chișinău -584 la număr, în ultimele 14 zile.
Urmează Basarabeasca – cu 521 de contaminări și Ialoveni – cu 295.
Alte 12 localități se află sub cod galben.
Comisiile teritoriale vor institui reguli de protecție, în funcție de gradul de alertă.
Ajustarea măsurilor ce vizează activitatea instituțiilor de învățământ, medico-sanitare, de prestare a serviciilor publice, de ordine publică și a agenților economici, va fi coordonată în prealabil cu CNESP.