Până nu demult, oamenii își arătau afecțiunea prin îmbrățișări și strângere de mâini, acum însă pandemia impune cel puțin niște reguli.
Astfel, Organizația Mondială a Sănătății descurajează salutul cu cotul sau cu pumnul, pe care îl acceptaseră inițial chiar șefii de stat sau cei din showbiz.
Abordare total greșită, explică directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
„Când salutați oamenii, cel mai bine este să evitați să vă atingeți cu cotul, deoarece acest lucru vă face să vă aflați la mai puțin de un metru distanță unul de celălalt. În scopuri igienice și nu din alt motiv. Mie îmi place să pun o mână la inimă, în loc să i-o întind”, a declarat oficialul.
Totodată, Organizația insistă ca atunci când persoanele strănută sau tușesc, să o facă în pliul cotului, să se spele cât mai des pe mâini și să păstreze distanțarea fizică.