Agricultorii protestatari au blocat traseul Hâncești-Lăpușna
Agricultorii protestatari au blocat traseul Hâncești-Lăpușna. Acest lucru s-a întâmplat după ce Ion Perju, Ministrul Agriculturii le-a dat de înțeles că susținerea financiară adoptată de Guvern nu se va majora la 3000 de lei per hectar, așa cum solicită fermierii. Aceștia au parcat câteva tractoare în mijlocul drumului, astfel încât circulația să fie blocată. Mai multe surse confirmă că oamenii au blocat și drumul național Chișnău-Căușeni.
Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju a ajuns în raionul Hîncești pentru a discuta cu fermierii. Inițial, oficialul s-a întâlnit cu administrația raionului, iar ulterior s-a deplasat pe traseu, unde s-au reunit agricultorii.
.
Fermieri din peste 10 raioane din zonele de sud-est și centru ale țării au ieșit astăzi la protest.
Sute de agricultori și-au scos tehnica agricolă pe trasee pentru a atrage atenția autorităților asupra stării deplorabile din domeniu. Condițiile climaterice nefavorabile din acest an le-au distrus culturile agricole, iar cele 200 de milioane de lei promise de Guvern pentru a compensa pierderile, nu sunt suficiente, susțin oamenii.
Astfel de manifestări au loc în Sângerei, Ungheni, Basarabeasca, Hâncești, Leova și Cimișlia.
Producătorii susțin că dacă nu le vor fi soluționate revendicările, vor veni cu tractoarele în capitală.
Amintim că agricultorii au anunțat despre faptul că vor bloca traseele începând cu ora 12, dacă nu vor fi întreprinse măsuri de către autorități.
ȘTIREA SE ACTUALIZEAZĂ…