Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC

Din 1 octombrie 2026, toate amenzile contravenționale neachitate, indiferent de autoritatea care le-a aplicat, sunt înregistrate la FISC ca datorii față de stat. Până acum, persoana putea avea amenzi neachitate, însă acestea nu erau indicate în certificatul fiscal. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, recomandă cetățenilor să verifice periodic dacă au amenzi și să le achite.

 VICTORIA BELOUS, ministra Finanțelor:

„Atunci când ai o amendă și nu ai achitat-o, dar mergi la fisc și soliciți un certificat privind lipsa restanțelor, această sumă neachitată se va reflecta ca datorie către stat. Nu vom mai avea situații precum cele din trecut, când persoanele aveau mii de lei în amenzi neachitate, dar, atunci când solicitau un extras de la stat, acesta indica faptul că nu aveau restanțe. În acest mod, sperăm ca fiecare persoană să fie motivată să își achite la timp toate amenzile, dar și să avem o evidență mai corectă privind veniturile bugetului.”

Până acum, banii din amenzile contravenționale se duceau tot la bugetul de stat sau la bugetele locale în funcție de instituția care aplica amenda. Însă problema principală nu era destinația banilor, ci lipsa unei conexiuni automate între sistemele instituțiilor, precizează autoritățile. Informația despre amenzi și alte datorii față de stat poate fi verificată inclusiv online, în aplicația guvernamentală EVO.

Citiți mai mult.

Ajutor pentru „Apă-Canal Chișinău”

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.