Fermierii cer licențiere pentru cerealele din Ucraina
Agricultorii cer Guvernului să reintroducă de urgență licențierea importurilor de cereale din Ucraina, după ce prețurile la grâul din țara vecină au scăzut. Fermierii sunt îngrijorați că importurile masive ar putea destabiliza piața locală și ar pune presiune pe producătorii autohtoni. Autoritățile spun însă că nu pot impune unilateral restricții, dar vor monitoriza tranzitul și eventualele cazuri de reexport al cerealelor ucrainene.
Asociația „Forța Fermierilor” solicită o întâlnire de urgență cu premierul Vasile Tofan, pe fondul situației dificile de pe piața cerealelor și oleaginoaselor. Reprezentanții agricultorilor susțin că, în ultimele zile, prețurile la materia primă în Ucraina au scăzut cu până la 30-40 la sută, după blocajele provocate de atacurile asupra infrastructurii portuare din regiunea Odesa.
ASOCIAȚIA ,,FORȚA FERMIERILOR”: „În ultimele 10 zile prețurile la materia primă în Ucraina s-au prăbușit cu 30-40% din cauza blocajului din portul Odesa. Deja asistăm la diminuarea vertiginoasă continuă a prețurilor interne la cereale și oleaginoase. Cel mai grav lucru, care poate să se întâmple, ar fi suspendarea exporturilor în România”
Agricultorii susțin că o eventuală creștere a importurilor de cereale ieftine din Ucraina ar putea afecta grav producătorii locali, care încă își valorifică recolta.
Premierul Vasile Tofan susține însă că situația trebuie analizată pragmatic. Potrivit acestuia, Republica Moldova trebuie să sprijine Ucraina în exportul cerealelor, dar în același timp să protejeze interesele economice ale țării.
VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova: „Una din rugăminți a fost să facilităm tranzitarea grânelor pe teritoriul nostru. Ca să nu blocăm vămile, trebuie în primul rând să folosim calea ferată și nu este doar un act umanitar, este și un act de responsabilitate economică. Ucraina trebuie să exporte circa șase milioane de tone de grâne. Nu o să treacă toate prin noi. Chiar dacă luăm un venit de 10 dolari pe tonă, în tranzit, șase milioane de tone, este o oportunitate de 60 de milioane de dolari pentru Calea Ferată. Asta este o oportunitate gigantică.”
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării afirmă că Republica Moldova nu poate impune unilateral restricții comerciale, însă autoritățile vor verifica dacă cerealele ucrainene care tranzitează țara ajung să fie comercializate pe piața internă sub o altă origine.
EUGEN OSMOCHESCU, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Introducerea licențierii nu este atât de ușoară cum se consideră, este vorba despre cadrul juridic internațional la care suntem parte, la fel și Ucraina. Noi nu putem unilateral să ne punem anumite bariere în importuri, dar putem să ne preocupăm de o altă chestie, să vedem cum grâul de origine ucraineană tranzitează Republica Moldova, dar nu rămâne în Republica Moldova și după asta, sub o altă origine, este revândut la alte prețuri. Chiar acum am discutat cu Camera de Comerț și Industrie .”
Situația amintește de anul 2023, când fermierii moldoveni au acuzat că importurile de cereale ucrainene au dus la scăderea prețurilor pe piața internă. Atunci, autoritățile au introdus temporar licențierea importurilor pentru grâu, porumb și floarea-soarelui. Acum, agricultorii cer revenirea la această măsură.
Citiți mai mult.
Alertă de caniculă în Moldova
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.