Zonă nouă de pre-îmbarcare la Aeroport

Schimbări la Aeroportul Internațional „Eugen Doga”. Administrația aerogării a anunțat că începe amenajarea unei zone temporare de pre-îmbarcare. Măsura are scopul de a decongestiona fluxurile de pasageri și de a optimiza procesul de îmbarcare în perioadele cu trafic intens.

Potrivit unui comunicat emis de aeroport, noile structuri, destinate pasagerilor care așteaptă transportarea cu autobuzele către aeronave, vor fi dotate cu iluminat și sisteme de climatizare. Potrivit administrației aerogării, lucrările vor fi realizate în regim accelerat, astfel încât noua zonă temporară să devină operațională în cel mai scurt timp posibil.

Proiectul a fost elaborat în urma consultărilor cu operatorii de handling și celelalte structuri operaționale implicate, pentru identificarea celor mai eficiente soluții de organizare a fluxurilor de pasageri și de coordonare a activităților operaționale.

Amenajarea acestei zone face parte din măsurile implementate de Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău pentru adaptarea infrastructurii la creșterea traficului de pasageri și menținerea unui nivel ridicat de confort și eficiență operațională până la finalizarea proiectului de extindere a terminalului.

Citiți mai mult.

Drum din Sudul țării, deschis circulației

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.