502 cartușe din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, descoperite la Anenii Noi
Geniștii Armatei Naționale au intervenit în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi, după ce un localnic a găsit mai multe muniții în timpul unor lucrări de construcție. Specialiștii au identificat peste 500 de cartușe, provenite din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
Geniștii din cadrul Batalionului Geniu „Codru” al Armatei Naționale au intervenit în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi, după ce un localnic a descoperit mai multe obiecte explozive în timpul unor lucrări de construcție.
La fața locului, echipa de deminare condusă de locotenent-colonelul Adrean Cîrlig a identificat 502 cartușe de calibrul 7,92 mm, care datează din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Munițiile au fost ridicate de militari și transportate într-o zonă sigură pentru a fi distruse. Potrivit Ministerului Apărării, toate obiectele explozive au fost nimicite în condiții de securitate la un poligon specializat.
Geniștii atenționează populația că munițiile descoperite întâmplător nu trebuie atinse, mutate sau demontate, iar despre astfel de cazuri trebuie anunțat imediat Serviciul 112 sau autoritățile locale.
Citiți mai mult.
Peste 55 kg de pește, capturat ilegal pe Nistru
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.