Guvernul Tofan, la prima ședință

La câteva ore după depunerea jurământului, noul premier Vasile Tofan a condus prima ședință a Guvernului. Acesta le-a cerut  miniștrilor să transforme votul de încredere primit în Parlament în rezultate concrete. Printre prioritățile setate se numără revizuirea salariilor exagerate din instituțiile publice, reducerea cheltuielilor statului, relansarea reformei fiscale și accelerarea proiectelor de investiții.

VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova: „Nu suntem un stat bogat și nu avem exces de resurse ca să tolerăm abuzuri în acest domeniu. Ridic acest subiect pentru a ruga să intervenim pe acest subiect. Aș dori să îl rog pe domnul secretar general, Alexei Buzu, până în data de 31 iulie, să vină cu un set de propuneri, măsuri exacte, care pot ține de plafonări, eliminare de sporuri sau alte acțiune pentru a aduce în ordine acest sistem.”

Premierul a cerut și reducerea cheltuielilor neesențiale din instituțiile statului. El a spus că recepțiile oficiale trebuie organizate cu mai multă modestie, iar deplasările de serviciu peste hotare vor fi analizate mai atent, astfel încât să fie efectuate doar cele strict necesare pentru promovarea intereselor Republicii Moldova.

O altă prioritate anunțată este relansarea reformei fiscale. Vasile Tofan a recunoscut că prima versiune a proiectului nu a avut rezultatul așteptat și a solicitat elaborarea unei noi formule, care să fie prezentată până la 6 august. Potrivit premierului, reforma va urmări reducerea taxelor pe muncă și investiții, iar eventualele pierderi bugetare vor fi compensate prin majorarea accizelor la tutun, alcool și jocuri de noroc.

Totodată, acesta a dat asigurări că TVA-ul pentru produsele farmaceutice nu va fi majorat.

În cadrul ședinței, premierul a atras atenția și asupra ritmului lent de implementare a investițiilor publice. Din cele 9,5 miliarde de lei prevăzute pentru investiții capitale în acest an, până în prezent a fost utilizat doar aproximativ un sfert.

Citiți mai mult.

Căprioară surprinsă pe malul Nistrului, la Criuleni

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.