Comerțul online din Republica Moldova traversează cea mai spectaculoasă perioadă de dezvoltare din ultimii ani. Numărul comenzilor și al coletelor livrate a crescut exponențial, iar această tendință schimbă atât obiceiurile de consum ale populației, cât și piața serviciilor poștale. Potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță, în timp ce operatorii privați își consolidează pozițiile, operatorul poștal național pierde teren.
În 2025, cetățenii Republicii Moldova au primit aproape 12 milioane de colete, de două ori mai multe decât în urmă cu doi ani. Potrivit analizei, această creștere este determinată de dezvoltarea accelerată a comerțului online internațional, care a devenit una dintre principalele modalități de cumpărare pentru moldoveni.
VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic: „La noi comerțul online cu bunuri, în special comerțul online la bunurile de import, a explodat în ultimii doi ani de zile. Avem o creștere pur și simplu spectaculoasă. Practic noi am descoperit comerțul online, acestă creșe exponențial spre fericirea tuturor consumatorilor, iar pe de altă parte este o tristețe pentru guvernare pentru că aceste bunuri nu se impozitează.”
Valoarea cumpărăturilor online continuă să crească de la un an la altul. În 2025, moldovenii au cheltuit aproape 18 miliarde de lei pentru achiziții online, dintre care peste 14 miliarde de lei au fost destinate comenzilor din străinătate.
Potrivit analizei, amploarea fenomenului reprezintă și o provocare pentru bugetul de stat, prin diminuarea încasărilor din TVA.
VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic: „În 2025 cetățenii Republicii Moldova au cheltuit pentru procurările online de peste hotare 14,2 miliarde de lei, iar în interiorul țării 3,35 miliarde de lei. În total vorbim despre aproape 18 miliarde de lei.”
Expansiunea comerțului online a schimbat și piața serviciilor poștale. După ani de stagnare, veniturile din acest sector aproape s-au dublat în perioada 2023-2025.
Totuși, creșterea a fost valorificată în principal de operatorii privați, în timp ce Poșta Moldovei și-a redus cota de piață și nu a reușit să profite de noul val de dezvoltare.
VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic: „Comportamentul cetățenilor noștri se schimbă brusc. Formatul pe care îl vedem noi înseamnă posibilitatea de a procura din orice colț al lumii bunuri care sunt livrate în Republic Moldova în termeni rezonabili. Comerțul online a ajuns la 14 miliarde de lei și continuă să crească. Aceasta a creat un serviciu nou în țara noastră: livrarea de bunuri procurate de peste hotare.”
Veaceslav Ioniță estimează că anul 2026 ar putea marca dezvoltarea accelerată a comerțului online intern.
Extinderea rețelelor moderne de livrare și a punctelor de ridicare a coletelor ar urma să faciliteze cumpărăturile locale, după modelul platformelor internaționale, transformând definitiv piața serviciilor poștale și comportamentul de consum al moldovenilor.
Citiți mai mult.
Vasile Tofan a discutat cu agricultorii
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.