Statistică sumbră în Moldova: Bolile care provoacă cele mai multe decese

Bolile aparatului circulator continuă să fie principala cauză a deceselor în Republica Moldova. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în anul 2025, peste jumătate dintre persoanele decedate și-au pierdut viața din cauza afecțiunilor cardiovasculare.

Datele Biroului Național de Statistică arată că bolile aparatului circulator au provocat 56,6% din totalul deceselor înregistrate în Republica Moldova în anul 2025. Pe locul doi se află tumorile maligne, responsabile pentru 17% dintre decese, urmate de bolile aparatului digestiv – 7,8%, bolile aparatului respirator – 4,9%, iar accidentele, intoxicațiile și traumatismele au reprezentat 4,7%.

Statisticile arată diferențe și între femei și bărbați. Femeile înregistrează o rată mai mare a mortalității cauzate de bolile aparatului circulator, în timp ce bărbații mor mai frecvent în urma accidentelor, intoxicațiilor și traumelor.

Diferențe sunt observate și la nivel regional. În nordul țării, bolile aparatului circulator au cea mai mare pondere în totalul deceselor, iar în Chișinău și UTA Găgăuzia se înregistrează cele mai multe decese provocate de tumori maligne.

Specialiștii spun că aceste date evidențiază necesitatea prevenirii bolilor cronice, a controalelor medicale regulate și a promovării unui stil de viață sănătos.

Citiți mai mult.

Analiză: Agricultorii ar putea fi cei mai afectați de reforma fiscală din 2027

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.