Garanții financiare obligatorii pentru companiile cu risc major de poluare

Operatorii economici care desfășoară activități cu impact major asupra mediului vor fi obligați să demonstreze că dispun de resurse financiare pentru prevenirea și repararea eventualelor daune ecologice. Guvernul a aprobat regulamentul privind aplicarea garanțiilor financiare în cazul daunelor de mediu, în cadrul ședinței din 11 iunie.

GHEORGHE HAJDER, ministrul Mediului:  ,,Companiile care desfășoară activități cu risc major pentru mediu, vor fi obligate să demonstreze o garanție financiară. Astfel, în cazul unui accident ecologic va avea fonduri imediat pentru intervenții, iar noi nu vom utiliza banii publici pentru a remedia greșelile poluatorilor.”

Operatorii vizați vor trebui să efectueze evaluări ale riscurilor de mediu, în funcție de activitatea desfășurată, substanțele utilizate și impactul potențial asupra apei, solului, speciilor și habitatelor naturale protejate.

Garanția financiară va putea fi prezentată sub formă de poliță de asigurare, garanție bancară sau alte instrumente financiare prevăzute de legislație, iar fondurile vor fi utilizate exclusiv pentru prevenirea și repararea daunelor de mediu.

Citiți mai mult.

33 de proiecte locale finanțate prin programul „DAR 1+3”

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.