Pericolul de inundații s-a redus, iar Celula de Criză își încheie activitatea

Nivelul apelor a început să revină la normal în majoritatea zonelor monitorizate, iar autoritățile anunță că pericolul imediat de inundații a fost depășit. În aceste condiții, Celula de Criză a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, baza de operații și tabăra de câmp și-au încheiat activitatea.

LILIANA PUȘCAȘU, ofițer de presă IGSU: 

,, Situația din zonele aflate anterior sub risc de inundații s-a stabilizat, fiind înregistrată o scădere a nivelului apei pe majoritatea sectoarelor monitorizate. În perioada 22–28 mai 2026, autoritățile responsabile de gestionarea situației au desfășurat acțiuni complexe de intervenție, monitorizare și prevenire a riscurilor de inundații în raioanele Călărași, Strășeni, Ungheni, Criuleni și Orhei.”

Pe parcursul intervențiilor au fost consolidate diguri, amenajate canale pentru evacuarea apelor și efectuate lucrări de pompare în zonele afectate. De asemenea, echipele au curățat și deblocat albiile unor râuri și au monitorizat permanent bazinele acvatice cu risc sporit.

În total, la misiuni au participat 933 de persoane și 247 de unități de tehnică. Acțiunile au fost desfășurate de IGSU împreună cu Poliția, Carabinierii, Armata Națională, autoritățile locale și alte instituții ale statului, sub coordonarea Centrului Național de Management al Crizelor.

În urma precipitațiilor abundente din 22 mai, s-au produs inundații masive și alunecări de teren în mai multe localități din țară, iar doi oameni au murit, după ce ar fi fost luați de ape.

Citiți mai mult.

UE pregătește lansarea negocierilor de aderare pentru Moldova

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.