Mii de moldoveni au primit interdicții de a intra în UE

Moldovenii s-au clasat în 2025 pe locul trei în topul cetățeniilor din afara Uniunii Europene cu cele mai multe interdicții de intrare în Uniunea Europeană, arată un raport Eurostat. Printre principalele motive invocate de autorități se numără lipsa documentelor care justifică scopul călătoriei, depășirea termenului legal de ședere sau lipsa unei vize ori a unui permis de ședere valabil.

Potrivit statisticilor, 11.660 de cetățeni moldoveni au fost opriți la granițele Uniunii Europene în acest an. Mai multe refuzuri au fost înregistrate doar în cazul cetățenilor din Ucraina și Albania.

Potrivit raportului, cele mai multe interdicții pentru moldoveni au avut aplicate la frontierele terestre ale UE, în special în Polonia, Croația și România.

În total, statele membre ale Uniunii Europene au refuzat în 2025 intrarea a peste 132 de mii de cetățeni din afara spațiului comunitar, cu peste 7% mai mult comparativ cu anul precedent.

Raportul mai arată că numărul persoanelor returnate din spațiul comunitar după emiterea ordinelor de părăsire a teritoriului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, în contextul înăspririi măsurilor de control al migrației.

Citiți mai mult.

Grupare de escroci destructurată la Chișinău: prejudiciu de milioane de lei

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.