60 de milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de irigare din Republica Moldova

Republica Moldova va beneficia de un sprijin financiar de 60 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de irigare și extinderea accesului fermierilor la apă pentru irigare. Guvernul a aprobat semnarea a două acorduri cu Agenția Franceză de Dezvoltare.

Pachetul financiar include un credit de 45 de milioane de euro acordat de Agenția Franceză de Dezvoltare și un grant de 15 milioane de euro oferit de Uniunea Europeană.

LUDMILA CATLABUGA, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare:

,,Este o importanță strategică pentru dezvoltarea și consolidarea rezilienței sectorului agricol în comtextul schimbărilor climatice și al deficitului tot mai accentuat de resursă de apă în acest sens Republica Moldova urmează să beneficieze de un credit în valoare de circa 45 de milioane de euro din partea Agenției Franceze de Dezvoltare. Proiectul se focusează pe două componente de bază orientate spre modernizarea infrastructurii de irigare și dezvoltarea irigațiilor la scară mică.’’

În cadrul programului vor fi reabilitate sistemele centralizate de irigare din Criulenii de Sus și Călinești. După finalizarea lucrărilor, aproximativ 365 de deținători de terenuri agricole vor avea acces la apă pentru irigare pe o suprafață de peste 3000 de hectare.

Totodată, programul prevede construirea unor bazine de acumulare a apei pentru irigare, destinate producătorilor agricoli mici și mijlocii, pentru a face față perioadelor de secetă și deficit de precipitații.

Autoritățile estimează că, datorită investițiilor, producția agricolă de pe terenurile deservite de sistemele reabilitate ar putea crește cu cel puțin 50% comparativ cu media ultimilor zece ani.

Citiți mai mult.

Liderii NATO s-au reunit la București

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.