Piața imobiliară din Republica Moldova se află în declin accentuat, caracterizat prin reducerea semnificativă a tranzacțiilor cu apartamente. Evoluțiile din ultimii ani indică o scădere accentuată a pieței, în special în municipiul Chișinău, unde se concentrează cea mai mare parte a activității imobiliare, a menționat expertul economic Veaceslav Ioniță.
Analiza evidențiază faptul că piața imobiliară poate fi împărțită în patru segmente distincte: apartamente și case individuale în municipiul Chișinău, respectiv apartamente și case individuale în restul țării. Dintre acestea, segmentul apartamentelor din Chișinău este cel mai afectat, înregistrând o scădere de peste două ori față de perioada de vârf din 2019. Și în restul țării se observă o diminuare a tranzacțiilor, însă mai puțin severă.
VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic ,,IDIS Viitorul”:
,,Tranzacțiile comerciale sunt relativ constante, avem o scădere față de 23%, dar în principiu case individuale la noi întotdeauna s-au vândut în jur de 10.000 anual, ceea ce avem în continuare 10.000. Ceea ce a scăzut sunt apartamentele, în 2019 au avut 52.500 de tranzacții pe toată țara, iar acum au coborât 17.400. Mai mult ca atâta, din cauza că numărul de apartamente a scăzut atât de mult, cândva erau cam 17% din toate tranzacțiile cu case individuale, restul erau cu apartamente.”
În același timp, numărul de tranzacții raportat la 1.000 de locuitori a scăzut la aproximativ 11,6, ceea ce sugerează o piață aproape înghețată, mult sub dinamica înregistrată în economiile regionale sau europene.
VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic ,,IDIS Viitorul”:
,,Cândva am avut în municipiul Chișinău, în 2019, 38.500 de tranzacții, dintre care în oraș, 34.300, în suburbii, 4.200. A fost recordul istoric și în oraș, și în suburbii. După aceasta ne-am dus în jos și acum, dacă observați, chiar față de 2024, noi avem o scădere puternică de două ori și ceva a orașului, am ajuns la 10.000 de tranzacții doar în orașul Chișinău și 1.400 în suburbii, tot aveam scădere.”
În paralel, programul „Prima Casă” a avut un rol important în dinamizarea pieței ipotecare în ultimii ani, facilitând accesul populației la locuințe prin garanții de stat.
VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic ,,IDIS Viitorul”:
,, În primii ani, în mediu, s-au dat câte 1.500 de garanții la credit de ipotecare, în total am adunat 3.700. În 2020 am avut 1.500, apoi 2.300 aproape, iar în 2022-2023, practic proiectele programul Prima Casă au fost puse pe pauză, dacă observăm, în 2023 nu s-a dat nimic, s-au dat câteva credite de ipotecare, practic a dispărut piața.”
În prezent, programul „Prima Casă” se află într-o etapă de reevaluare, după ce autoritățile au anunțat suspendarea noilor angajamente din cauza epuizării fondurilor destinate compensării ratelor. Oficialii susțin că, deși inițial programul a facilitat accesul populației la locuințe prin condiții de creditare avantajoase, extinderea sa treptată a generat efecte secundare asupra pieței, inclusiv presiuni asupra prețurilor imobiliare.
Citiți mai mult:
Viorel Bostan a fost reales rector al Universității Tehnice din Moldova
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.