Testarea liniei feroviare Cantemir – Fălciu

Linia feroviară Cantemir – Fălciu, a fost testată oficial după zeci de ani în care nu a fost utilizată. Segmentul feroviar cu o lungime de aproximativ 4 kilometri, asigură conexiunea dintre Republica Moldova și România, iar pentru acest proiect autoritățile de la Chișinău au investit 10 milioane de lei. 

Locuitorii din zona de Sud vor avea ocazia să ajungă în România cu trenul prin stația Prut 2. Reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova și cei din România au testat linia feroviară Cantemir – Fălciu. Această linie va fi folosită și pentru transportul de cereale, produse petroliere și materiale de construcții.

România își dorește să colaboreze cu Republica Moldova, iar pe viitor își propune ca această linie feroviară să facă legătura între Vaslui și Cantemir, a declarat pentru AGRO TV Moldova  Esterella Ștefănescu, director la Direcția de Trafic de la Compania Națională de Căi Ferate din România.

ESTERELLA ȘTEFANESCU, director le Direcția de Trafic „CFR” România:

„O să intrăm peste un pod, nu putem să dezvoltăm o viteză mare, pe partea română vă promitem o viteză de 50 de kilometri la oră. Avem și noi un profil greu cu dealu și așteptăm cu mare interes să colaborăm și să reîntregim relațiile dintre noi”.

România va reabilita și alte poduri care fac legătura cu Republica Moldova, a precizat secretarul de stat al Ministerului Transporturilor din România, Irinel Ionel Scriosteanu. Potrivit oficialulului, autoritățile de la București au reparat 60 de kilometri de cale ferată din apropierea graniței cu Republica Moldova.

IRINEL IONEL SCRIOSTEANU, secretar de stat la Ministerul Transporturilor din România:

„Este primul punct de frontieră în control coordonat și bidirecționar pe sistem feroviar. Toate operațiunile vamale ale Republicii Moldova și ale României vor fi pe teritoriul României într-un singur punct. Vreau să le mulțumesc autorităților din Republica Moldova pentru colaborare în deschiderea acestui punct de frontieră”.

ROMAN CIUBACIUC, primar orașul Cantemir:

„Și nu putem vorbi doar de export, dar vorbim și de import. În România sunt multe materiale de construcții care sunt cu mult mai ieftine. Noi la momentul actual le aducem cu mașini mari, dar dacă o să le aducem cu vagoanele, o să fie mult mai ieftine”.

Acest pod feroviar are o importanță economică pentru Republica Moldova, a subliniat Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Potrivit oficialului, pentru prima etapă podul va fi folosit pentru transportul de mărfuri pe cale feroviară, iar în viitor autoritățile de la Chișinău și București vor folosi această linie și pentru transportul de pasageri.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale:

„Începând cu războiul din 2022, agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, prin portul din Constanța, au fost exportate aproximativ 70 de milioane de tone de cereale, marea majoritate au fost transportate vagonabil. Din păcate, pentru că nu am avut noi acest pod deschis, pe teritoriul Republicii Moldova au fost tranzitat aproximativ 2 milioane de tone. Asta a adus la acel moment, un milliard de lei încasați la Calea Ferată a Republicii Moldova. Dacă noi aveam atunci acest pod, dacă noi eram mai bine pregătiți, noi puteam să câștigăm financiar mult mai mulți bani pentru Căile Ferate”.

Testarea liniei feroviare Cantemir-Fălciu nu a decurs conform așteptărilor autorităților. Trenul s-a defectat la Fălciu, iar jurnaliștii și oficialii au așteptat timp de o oră o altă locomotivă.

Linia feroviară Prut 2-Fălciu este parte a unui traseu construit în perioada anilor 1917–1918 și a fost, timp de mai multe decenii, utilizată pentru transportul de mărfuri. După anul 1990, circulația a scăzut treptat, iar infrastructura a ajuns într-o stare avansată de degradare. Ultimul tren de marfă a circulat pe acest segment în 1989, iar transportul de pasageri a fost sistat în anul 2009.

Citiți mai mult:

Sute de fermieri riscă să falimenteze din cauza crizei carburanților

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.