Republica Moldova face un nou pas important spre conectarea cu Uniunea Europeană. Guvernul a aprobat transmiterea cu titlu gratuit a unui teren din satul Zagarancea, raionul Ungheni, pentru construcția și finalizarea Podului Unirii și a drumului național R1 Chișinău-Ungheni-frontiera cu România.
Terenul, cu o suprafață de peste jumătate de hectar, este transferat din gestiunea Agenției „Moldsilva” către Administrația de Stat a Drumurilor.
GHEORGHE HAJDER, ministrul Mediului:
,, Acesta va facilita accesul spre un nou punct de trecere a frontierei de stat. Astfel, Guvernul întreprinde alți pași necesari pentru construcția primului pod autostradă care va fi cea mai modernă și cea mai rapidă cale de acces către România și Uniunea Europeană.”
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a subliniat că această decizie permite realizarea primului pod peste Prut din ultimele șase decenii, care va asigura conexiunea dintre viitoarea autostradă A1 din Republica Moldova și autostrada A8 din România.
Autoritățile anunță că proiectul va beneficia de o finanțare europeană nerambursabilă de aproximativ 35 de milioane de euro, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei. Totodată, Podul Unirii de la Ungheni nu este doar o investiție în infrastructură, ci și un simbol al cooperării dintre Republica Moldova și România, urmând să faciliteze transportul de mărfuri și persoane și să accelereze integrarea țării noastre în rețelele europene de transport.
Citiți mai mult:
Braconaj piscicol de 149 mii de lei la lacul Beleu
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].