Tradițiile și obiceiurile pascale, între mit si realitate

De sărbătoarea Paștelui sunt legate multe tradiții, unele se mai practică și astăzi, altele au rămas doar în amintirea bătrânilor. Potrivit folcloriștilor, cele mai cunoscute și respectate obiceiuri sunt ciocnitul ouălor și salutul „Hristos a Înviat!”.
În Republica Moldova, pregătirile pentru Paște încep încă din Săptămâna Patimilor, iar gospodinele acordă o atenție deosebită zilei de Joi. Atunci se coace pasca și cozonacii și se vopsesc ouăle, de regulă în roșu, culoare care simbolizează viața și jertfa lui Iisus Hristos. Apoi urmează, vinerea mare cu tradițiile și semnificația ei.

 MARIANA COCIERU, doctor în filologie, cercetător științific 
„De obicei în această zi se recomandă să nu se muncească, pentru ca să nu fii sec tot anul, adică să nu fii bolnav, bolnăvicios și se recomanda anume în această zi să o ții în post în credință, pentru că este o zi care marchează patimile lui Isus Hristos”

În ajunul Paștelui, credincioșii pregătesc coșul pascal, decorat cu un prosop tradițional, în care pun pască, ouă roșii și sare. În unele localități, oamenii duc la sfințit și caș, carne de miel sau alte bucate specifice.

MARIANA COCIERU, doctor în filologie, cercetător științific 
„Dacă mănânci oul fără sarea sfințită, se spune că tot anul vei avea sete.”

De asemenea, în tradiția populară, busuiocul sfințit are rol simbolic pentru dragoste, iar tămâia este folosită pentru alungarea spiritelor rele și pentru vindecare.

 MARIANA COCIERU, doctor în filologie, cercetător științific 
„Se mai sfințește și busuiocul pentru ca fetele mari cu acest busuioc sfânt sa-l pună in sân și atunci când merg la horă în primul rând să atragă dragostea, pentru că busuiocul este un simbol al dragostei.” 

Noaptea de Înviere este încărcată de semnificații. Credincioșii participă la slujbă, aprind lumânări și aduc lumina acasă, unde înconjoară gospodăria pentru protecție și belșug. În unele sate, există credința că stingerea lumânării în timpul slujbei este semn rău.

 MARIANA COCIERU, doctor în filologie, cercetător științific 
„Te duci și la grajdul cu vite și le spui ”Hristos a Înviat” și chiar cu această lumânare sau candeluță se face cruce pe creștetul vitei, pentru ca să fie sănătoase tot anul și să aibă rod, să dea lapte mai mult, sunt niște lucruri interesante”

Dimineața de Paște vine cu alte obiceiuri, spălatul cu apă neîncepută, în care se pun ouă roșii, bani și busuioc, pentru sănătate, frumusețe și prosperitate. De asemenea, hainele noi sunt nelipsite, simbolizând reînnoirea și puritatea.

MARIANA COCIERU, doctor în filologie, cercetător științific 
În dimineața paștelui dacă nu te spălai cu apă neîncepută, pe care trebuia să o aducă o fata mare, de la fântână și trebuia să scuture bine căldarea să se umple mai mult. Că dacă nu se umplea bine căldarea din prima dată când scoți apă, nu te vei mai mărita”

Chiar dacă unele dintre aceste tradiții s-au pierdut în timp, în multe sate din Moldova ele continuă să fie păstrate și transmise din generație în generație, păstrând obiceiurile de Paște.

Citiți mai mult:

Sfaturi pentru o digestie ușoară de Paște

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.