Floriile, unica dezlegare la pește din acest an

Sărbătoarea Floriilor se apropie, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul bisericesc, care vestește apropierea Paștelui. Tradiția creștină spune că în Postul Mare cei care postesc au dezlegare la pește în Duminica Floriilor.

În hala cu pește de la Piața Centrală din Chișinău, cumpărătorii au venit încă de la primele ore ale dimineții pentru a-și alege peștele proaspăt pentru masa de Florii. Aici găsim pește precum caras, crap, fotofag și somn, iar prețurile variază între 20 și 100 lei.”

„Cel mai solicitat este carasul, lumea cumpără și carp că-i puțin mai osos, fitofag, mare. Tot felul de pești se întreabă. Numai la Florii, așa. E mai solicitat peștele, pentru că lumea ține post, într-adevăr, și fiecare vrea să mănânce de Florii pește proaspăt. ”

„Vindem toate speciile de pește, dar oamenii care țin post vor ceva mai gustos, vor un fitofac mare, vor un carp mare cu icre. Sâmbătă se mănâncă icre, duminică se mănâncă pește, adică oamenii care țin cu adevărat post vor ceva mai gustos.”

„De fapt și sunt cumpărători în perioada asta, sunt. Iată ieri au mai fost, azi mai mulți, mâine mai mulți și poimâne mai puțin oleacă.”

Cumpărătorii care au ținut postul cu strictețe, pentru masa de sărbătoare au optat pentru pește, fie proaspăt, fie congelat.

„Prefer să fie peștele mai bine înghețat decât proaspăt”

„Am ținut post, acum am venit și am cumpărat pește proaspăt pentru Florii, să avem ceva la masă bun, gustos”

„Sărbătorim ziua Floriilor în familie, cu copiii, cu socrii, cu părinții. V-om avea peștele pe masă și ne vom bucura de familie. ”

„Cumpărăm că avem o bunică care a ținut post și ducem la țară să mănânce și ea că a ținut post până acum, pentru ea e mai mare plăcerea acum de a mânca pește, decât pentru noi, că noi nu prea am ținut post.”

„Am ținut post și duminică voi mânca cu plăcere și cu poftă un pește.”

Duminica Floriilor este o zi specială în Biserica Ortodoxă, care amintește de intrarea Domnului în Ierusalim și marchează începutul Pătimirilor lui Hristos. Sărbătoarea este legată de simbolul Florilor, sugerând renașterea și viața. În ajun, de Sâmbăta lui Lazăr.

 NICOLAE ANDRIEȘ, protoiereu:

„În această zi, Biserica dezleagă la pește, fiindcă este ziua când se încheie postul mare, iar a doua zi se începe un post mai strict în legătură cu Pătimirile Domnului Hristos. Iar sărbătoarea Floriilor, de fiecare dată, în fiecare an, este dezlegare la pește, și în acest an, numai de Florii se dezleagă la pește. Azi, fiindcă sărbătoarea Buna Vestire în acest an coincide și se sărbătorește marțea din săptămâna patimilor și atunci nu va fi dezlegare la pește.”

Totodată, în această sâmbătă, numită și „Sâmbăta lui Lazăr”, se dă dezlegare la icre de pește, în amintirea învierii lui Lazăr de către Iisus Hristos. Acest gest simbolizează viața și biruința asupra morții, fiind strâns legat de semnificația învierii.

Citiți mai mult:

Cerșetori reținuți de poliție, după ce au pretins că sunt bolnavi și au grad de dizabilitate

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.