Două persoane au suferit arsuri din cauza neglijenței
Două persoane au suferit arsuri în urma a două incendii produse pe 25 martie, unul în satul Vărzărești, raionul Nisporeni, și altul în orașul Costești, raionul Rîșcani.
Primul incendiu a avut loc în satul Vărzărești, raionul Nisporeni. Focul a distrus parțial acoperișul și mai multe bunuri materiale din locuință, iar proprietarul, un bărbat de 74 de ani, s-a ales cu arsuri la un picior.
Al doilea incendiu s-a produs în orașul Costești din raionul Rîșcani. Focul a afectat acoperișul și anexele unei case, iar proprietara, o femeie de 60 de ani, a suferit arsuri la mâini și picioare.
LILIANA PUȘCAȘU, ofițer de presă al IGSU:
,, În urma incendiului, proprietara, o femeie în vârstă de 60 de ani, a primit arsuri la membrele superioare și inferioare. Victima a primit ajutor medical la fața locului. Totodată, focul a distrus parțial acoperișul, dar și bunurile materiale din interiorul anexei casei de locuit. Potrivit cercetărilor, specialiștii IGSU au stabilit că incendiul a izbucnit după ce proprietara a lăsat o lumânare aprinsă fără supraveghere în interiorul locuinței, aceasta fiind sursa de aprindere.”
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează cetățenii să nu lase lumânări aprinse nesupravegheate și să evite fumatul în interior, pentru a preveni producerea tragediilor. În caz de situații de risc și excepționale, oamenii sunt îndemnați să sune la 112.
Citiți mai mult:
Regim fiscal unic pe ambele maluri ale Nistrului
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.