Aproximativ 5.000 de curse regulate vor fi sistate din 26 martie, anunță Asociația APOTA

Transportul public din întreaga țară se oprește parțial! Începând de joi, 26 martie, aproape 80% din cursele regulate raionale vor fi sistate. Este vorba de aproximativ 5.000 de curse, iar situația a fost confirmată de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto, care avertizează că pasagerii trebuie să-și ajusteze urgent planurile de călătorie.

OLEG ALEXA, președintele Asociației Patronale a Operatorilor Transport Auto: 

„În toate raioanele țării mâine vor fi sistate curse. În total ele vor fi în jur de 80%, însă, să facem o precizare, în programul de rute ANTA sunt în jur de 6.000 de curse. Deci 80%, asta înseamnă că cam 5.000 vor fi sistate.”

APOTA acuză Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și ANTA că au adoptat soluții temporare neconsultate cu transportatorii, ceea ce a determinat operatorii să-și ajusteze urgent activitatea. Reluarea curselor va depinde de adoptarea unor soluții clare, altfel unele rute ar putea să nu mai revină în circulație.

OLEG ALEXA, președintele Asociației Patronale a Operatorilor Transport Auto:

,,Metodologia prevede ajustarea tarifului cu întârziere de o lună în dependență de prețul mediu la motorină. Deci asta înseamnă că noi în martie încă ar trebui să aplicăm tariful, prețul mediu la motorină pentru februarie și el nu duce imediat la dublare. Dar dacă luăm în eventualitatea că prețul ăsta la motorină se păstrează, el mai devreme și mai târziu duce la dublarea tarifului, după calculul nostru. “

Anterior, Agenția Națională Transport Auto a declarat că procesul de stabilire a tarifelor pentru transportul rutier de persoane se desfășoară conform cadrului legal. ANTA a subliniat că metodologia de calcul a tarifelor, aprobată în octombrie 2025, prevede etape clare și termene legale, iar autoritățile monitorizează constant sectorul pentru a interveni cu soluții legale și temporare în caz de fluctuații majore ale prețului la carburanți, protejând atât operatorii, cât și pasagerii.

Citiți mai mult:

Stare de urgență în energie pentru 60 de zile

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.