Tarifele la transport ar putea fi ajustate temporar

Agenția Națională Transport Auto ar putea introduce tarife provizorii pentru transportul de pasageri, în cazul unor fluctuații majore ale prețului la carburanți. Măsura este analizată în contextul scumpirilor din ultima perioadă și ar urma să fie aplicată temporar, pentru a proteja atât operatorii, cât și pasagerii.

Potrivit ANTA, intervenția ar putea avea loc dacă prețul motorinei înregistrează devieri de peste 30% în decurs de 30 de zile. Instituția precizează că, până la 1 iunie, urmează să fie aprobate toate componentele tarifare, în baza datelor economice prezentate de operatori.

Autoritățile mai susțin că unele declarații ale transportatorilor ar putea induce în eroare opinia publică și dau asigurări că soluțiile legale sunt în curs de implementare. În același timp, ANTA recomandă evitarea acțiunilor și declarațiilor emoționale privind sistarea rutelor.

Luni, transportatorii au anunțat că situația este deja critică și că multe curse riscă să fie suspendate din cauza costurilor tot mai mari.

OLEG ALEXA, președintele Asociației Patronale a Operatorilor Transport Auto:

„Fiecare transportator evaluează ce rute va putea face și care le sistează. Este evident că noi nu mai putem face față costurilor. Multe rute urmează să fie sistate pentru că altfel nu noi falimentăm. Noi astăzi nu ne răscumpărăm nici motorina pe unele curse.”

Potrivit lui Oleg Alexa, discuțiile privind ajustarea tarifelor au început încă din 25 februarie, iar noile prețuri ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 martie, însă procesul a fost blocat.

Transportatorii avertizează că, odată sistate, unele curse ar putea să nu mai fie reluate, iar numărul localităților fără transport regulat ar putea crește semnificativ.

Citiți mai mult:

Poluarea pe Nistru continuă

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.