Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius, Lituania

În perioada 10-11 martie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează o vizită oficială la Vilnius, la invitația președintelui Lituaniei, Gitanas Nauseda. Vizita marchează cea de-a 36-a aniversare a restabilirii independenței Lituaniei față de Uniunea Sovietică, iar Moldova a fost prima țară care a recunoscut acest act. În cadrul vizitei, Maia Sandu va susține un discurs în plenul Parlamentului lituanian și va avea întrevederi cu oficiali de rang înalt.

GITANAS NAUSEDA, președintele Republicii Lituania:

,, Țările noastre se confruntă cu riscuri de securitate reprezentate de Rusia, inclusiv încălcări ale securității frontierelor și ale spațiului aerian, interferențe în alegeri și alte procese democratice, șantaj energetic și, cel mai important, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. “

Președinta Maia Sandu a menționat că Lituania a sprijinit constant democrația și parcursul european al Republicii Moldova.

MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: 

,,În primul rând, Lituania a fost un susținător ferm al democrației noastre, menținând Republica Moldova o prioritate pentru asistența sa pentru dezvoltare și o voce în sprijinul viitorului european al Republicii. La Bruxelles, în Consiliul European și în fiecare sală în care se discută aderarea noastră, Lituania a fost un prieten devotat – și suntem recunoscători pentru asta.”

Totodată, Maia Sandu i-a conferit  „Ordinul Republicii” președintelui Lituaniei, în semn de apreciere pentru contribuția la dezvoltarea relațiilor moldo-lituaniene și pentru sprijinul acordat parcursului european al Republicii Moldova.

Mai mult, începând cu luna mai, capitalele Chișinău și Vilnius vor fi conectate printr-o rută aeriană directă, un pas practic, dar și un simbol al apropierii dintre cele două țări, a precizat Maia Sandu.

Citiți mai mult:

Noi atacuri asupra Ucrainei

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.