Nerespectarea regulilor antiincendiare la exploatarea sobelor și aparatelor electrice de încălzit a dus, în doar o zi, la producerea a trei tragedii cu pierderi de vieți omenești, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI. Primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 19 ianuarie 2026, în satul Pruteni, raionul Fălești.
Pompierii ajunși la fața locului au găsit cadavrul carbonizat al proprietarului, iar investigațiile preliminare arată că incendiul s-a produs pentru că ușa sobei nu a fost închisă.
În aceeași zi, în orașul Glodeni, un alt incendiu într-un apartament a provocat moartea unei femei de 78 de ani, flăcările fiind cauzate, de utilizarea necorespunzătoare a unei plapume electrice. Un al treilea incendiu mortal a fost raportat seara aceleiași zile în satul Dubna, raionul Soroca, unde o femeie de 83 de ani și-a pierdut viața după ce soba de încălzit a fost suprasolicitată, iar flăcările au cuprins o construcție auxiliară din curtea gospodăriei.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) reamintește cetățenilor că verificarea periodică a sobelor și aparatelor electrice, întreruperea imediată a utilizării în caz de defecțiuni și asigurarea unei bune aerisiri a încăperilor sunt măsuri esențiale pentru prevenirea incendiilor. Datele IGSU arată că, de la începutul anului 2026, au fost înregistrate 193 de incendii, soldate cu moartea a 18 persoane.
Citiți mai mult:
Atac masiv cu drone și rachete asupra Kievului. Ucrainenii, lăsați fără căldură și electricitate
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.