Transportatorii amenință cu noi proteste

Transportatorii amenință cu noi proteste, nemulțumiți de politicile promovate în domeniul transportului.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale susține însă că este în desfășurare un proces de analiză și consultare a cadrului normativ, menit să adapteze programele de transport la realitățile din teritoriu, ca urmare a sesizărilor acumulate.

Potrivit MIDR, propunerile transmise recent spre consultare asociațiilor de transportatori au un caracter preliminar și urmăresc identificarea unor soluții aplicabile, în cadrul unui dialog tehnic și instituțional. Reprezentanții asociațiilor de profil, inclusiv APOTA, au fost invitați constant la discuții, ultima rundă de consultări având loc în luna noiembrie.

Ministerul subliniază că propunerile înaintate de transportatori vor fi analizate și integrate doar în măsura în care corespund interesului public. Autoritățile precizează că este firesc ca organizațiile profesionale să promoveze interesele economice ale membrilor lor, însă rolul statului este de a le echilibra cu nevoile comunităților locale și cu obiectivele generale ale sistemului de transport.

Amintim că transportatorii au protestat ultima dată în vara anului trecut, când au organizat acțiuni în Piața Marii Adunări Naționale, la sediul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și la Asociația Națională de Transport Auto. Atunci, APOTA a invocat dezacordul față de politicile Guvernului, ale Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și ale Ministerului Afacerilor Interne.

Citiți mai mult:

Două concerte mari în ajun de Crăciun și la Revelion, în Piața Marii Adunări Naționale

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.