Costul poliței medicale pentru agricultori și proprietarii de terenuri agricole se dublează în 2026
Proprietarii de terenuri agricole vor plăti în 2026 o primă de asigurare medicală dublă față de 2025, respectiv 2 527 lei, comparativ cu 1 264 lei anul trecut, conform proiectului de lege privind fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Aceeași sumă majorată va fi aplicată și fondatorilor de întreprinderi individuale, arendașilor și persoanelor care desfășoară activități în domeniul fitotehniei sau horticulturii, în timp ce profesioniștii independenți, precum notarii și avocații, vor plăti 5 686 lei, notează bani.md.
Modificările au fost propuse în cadrul bugetului asigurărilor medicale pentru a acoperi costurile sistemului, iar contribuabilii care nu sunt angajați sau asigurați de stat trebuie să achite polița până la 31 martie 2026.
Creșterea sumei pentru această categorie de contribuabili reflectă modificările propuse în bugetul asigurărilor medicale, iar aceeași primă majorată va fi plătită și de persoanele fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu o creștere de până la 33%.
În ansamblu, valoarea integrală a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală rămâne similară cu cea din anul precedent 12 636 lei iar contribuabilii care nu sunt angajați sau asigurați de stat trebuie să o achite în primele trei luni ale anului, până la 31 martie 2026.
Citiți mai mult:
Pomii de Crăciun, scoși la vânzare în puncte autorizate
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.