Moldovenii care au muncit în Canada vor primi prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au muncit în Canada și Quebec vor avea acces la diverse prestații sociale. Decizia Executivului prevede inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului Administrativ între Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Moldova și Departamentul de Ocupare a Forței de Muncă și Dezvoltare Socială al Canadei, în baza Acordului privind securitatea socială.

DUMITRU PÂSLARU, secretar general al Ministerului Muncii și Protecției Sociale:

„Acordul este baza juridică pentru garantarea drepturilor la prestații sociale ale cetățenilor noștri care au muncit legal în provincia Quebec. În prezent avem circa 15.000 de cetățeni moldoveni, potențiali beneficiari. Amintesc că avem semnate 20 de acorduri de Securitate social, majoritatea cu state din Uniunea Europeană, dintre care 18 deja sunt aplicate la stabilirea prestațiilor sociale.”

Potrivit autorităților canadiene, peste 20.000 de cetățeni moldoveni se află pe teritoriul Canadei. Aranjamentul administrativ va stabili procedurile concrete de colaborare între instituțiile celor două state, schimbul de informații și documente, precum și modul de stabilire a drepturilor la prestații pentru cetățenii noștri.

Dumitru Pâslaru a subliniat că, în urma acordurilor de protecție socială semnate în ultimii patru ani, de două ori mai mulți cetățeni beneficiază de protecție socială decât în urma tuturor acordurilor semnate până în 2021.

În baza viitorului acord cu Quebec, cetățenii moldoveni vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzate de afecțiuni generale sau accidente de muncă, pensii de urmaș și alte prestații prevăzute de legislația acordului.

Citiți mai mult:

Cum să prevenim incendiile în perioada sărbătorilor de iarnă

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.