Fermierii au primit din partea statului 470 de mii de lei săptămâna trecută
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură informează că, în perioada 17-21 noiembrie 2025, a autorizat spre plată 470 de mii de lei, sumă direcționată către producătorii agricoli prin mai multe mecanisme de subvenționare. Astfel, 170 de mii de lei au fost oferiți agricultorilor ca plăți directe, iar 300 de mii de lei ca plăți în avans.
Din fondul de intervenție al Guvernului, au fost autorizate spre plată surse financiare în valoare 13,91 milioane de lei (ajutor financiar pentru fermierii afectați de înghețurile târzii din primăvara anului 2025 la cultura de sfeclă de zahăr și la plantațiile perene, precum și pentru compensarea pagubelor la vița-de-vie ca urmare a furtunii din raionul Cahul din 21 iulie 2025).
Pentru detalii referitoare la lista cererilor autorizate, autoritățile publice centrale le recomandă cetățenilor să acceseze rubrica „Lista beneficiarilor” și „Intervențiile Guvernului” pe site-ul aipa.gov.md.
AIPA este o autoritate administrativă subordonată Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, responsabilă de gestionarea eficientă a Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, inclusiv a surselor financiare provenite de la partenerii de dezvoltare.
Agenţia are misiunea de a susține financiar producătorii agricoli și comunitățile locale în vederea dezvoltării sectorului agroindustrial și mediului rural.
Citiți mai mult:
Viorel Gherciu: „Carburanții scumpi vor micșora veniturile fermierilor”
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.