Tarifele la gaze ar putea scădea în 2026: Ministerul Energiei și ANRE explică ce este adevăr și ce este manipulare

Tarifele la gaze ar putea scădea în 2026, însă autoritățile avertizează că orice cifră anunțată în prezent este pur speculativă. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, afirmă că prețurile de achiziție sunt deja mai mici decât cele incluse în tariful actual, iar piața europeană se stabilizează. Republica Moldova a contractat peste 65% din gazul necesar sezonului rece direct de la un producător român, restul fiind cumpărat prin bursă.

 DORIN JUNGHIETUL, ministrul Energiei: 

„În Republica Moldova, ce mai mare parte de circa 65% din gazul pentru sezonul rece contractate în perioada anului gazier 2025-2026, pentru sezonul curent de încălzire peste 65 la sută din volumele respective au fost contracarate direct de la un producător român, restul fiind achiziționat prin bursă pentru a avea flexibilitate”,

Directorul ANRE, Alexei Taran, explică faptul că tariful final depinde de mai multe elemente, nu doar de prețul gazului, care reprezintă aproximativ 60% din total.

Costurile de distribuție, transport, operare și devierile financiare acumulate pot fi calculate doar după 31 decembrie, când va fi cunoscut costul exact de achiziție pentru luna decembrie. În lipsa acestor date, autoritățile spun că orice prognoză precisă prezentată online este una manipulativă.

ALEXEI TARAN, directorul ANRE:

,, Trebuie să aflăm și prețul pe luna decembrie pentru a putea calcula exact componenta de corectare pentru anul 2025 care nu este de neglijat în structura costurilor, atunci vom ști când vom avea acele elemente. La moment vedem doar previziunile de preț la achiziție care sunt pozitive, iar acest preț la moment constituie 60 la sută din structură. Cel puțin jumătate din structura prețului pe anul viitor deja avem semnale pozitive că acesta va fi mai mic.”

Ministerul Energiei și ANRE demontează, totodată, mai multe mituri răspândite în spațiul public. Printre acestea se numără comparațiile cu tarife plafonate din alte țări, utilizarea prețului TTF ca reper direct pentru Republica Moldova și afirmațiile privind „cel mai scump gaz din regiune”.

Autoritățile reamintesc că TTF variază de la oră la oră, în timp ce tarifele interne sunt calculate pe baza unui cost mediu anual. Cererea oficială de ajustare a tarifului pentru 2026 este așteptată la începutul lunii ianuarie, iar ANRE va avea până la 90 de zile pentru analiza finală.

Citiți mai mult:

Top 5 produse exportate de Republica Moldova: Fibrele și cablurile domină piața

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.